Retrospectivă // „Porțile” pentru deținuții pe viață – din nou închise; Nesterovschi – „salvat” de Moscova, Trump declară „război economic”, cu impact asupra R. Moldova
Modificările la Legea amnistiei, adoptate cu prilejul marcării a 30 de ani de independență a Republicii Moldova, precum și ajustările aduse Codului penal, care au deschis calea eliberării pentru mai mulți condamnați pe viață, s-au transformat într-unul dintre cele mai controversate și discutate subiecte ale săptămânii. Partidul de guvernare a exclus-o pe deputata Olesea Stamate – coautoare a proiectului – din rândurile sale și i-a cerut să renunțe la mandatul de parlamentar. Scandalul a stârnit un val de reacții dure. Opoziția a criticat vehement guvernarea, cerând demisia întregii fracțiuni și alegeri anticipate. La rândul lor, experții atrag atenția că această eroare legislativă riscă să compromită imaginea guvernării, oferind opoziției un teren propice pentru a exploata politic situația și a submina încrederea cetățenilor în actuala putere.